ASOCIATIA ECO ONE
colectare, reutilizare, reciclare si valorificare a deseurilor



Despre  noi

ASOCIAŢIA ECO ONE a fost constituită ca o asociaţie non- profit şi organizaţie colectivă, formată din persoane juridice, membri fondatori fără scop patrimonial, creată potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015.
Principalele priorităţi pentru ASOCIAŢIA ECO ONE:

logoh2

Preluare de responsabilitate


Preluarea responsabilităților care revin producătorilor de echipamente electrice și electronice ce decurg din aplicarea Directivei 2012/19/UE, transpusă in legislaţia internă prin OUG 5/2015 şi Ordinul 1494/2016 privind aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice,
inclusiv raportarea modului de gestionare a acestora, în conformitate cu prevederile legislative în acest domeniu.

logoh2

Colectare, reciclare, valorificare


Contribuţia la organizarea şi funcţionarea, la nivel naţional, a unui sistem eficient de preluare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice,
pentru susţinerea obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Gestionarea Deşeurilor şi ale Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor,
contribuind astfel la protejarea mediului şi a sănătăţii populaţiei, cu respectarea tehnologiilor şi standardelor europene.

Locatie

Contact

0753857897

office@ecoone.ro

Adresa: Str. Lt. Scarlat Mares nr. 53, camera nr. 4, sector 3, Bucuresti
Adresa de corespondenta: Str. Daniel Barcianu nr. 28, ap. 1, Sector 3, Bucuresti